"Cine are dreptate si rabdare pentru acela vine si timpul" - Goethe

joi, 5 august 2010

Din istoria Comisiei Judetene a Arbitrilor Prahova (II)

Dupa "Prima scoala de arbitri", prietenul Razvan Fratila revine cu un nou material in care ne vorbeste despre cavalerii fluierului si echipele care au luat startul in prima editie a campionatului judetean de fotbal. Unii dintre acei arbitri au trecut in nefiinta, altii, din pacate, au fost uitati, culmea, chiar si de catre cei carora le-au facut mult bine, la un moment dat. Poate ca enumerarea acestor nume ii va face pe cei ce i-au cunoscut sa-si aminteasca, macar pentru o clipa, de colegii, prietenii sau mentorii lor. Pe cativa am avut onoarea sa-i cunosc si eu, sa-i am observatori la jocuri sau sa primesc sfaturi de la ei. Imi amintesc chiar ca la al doilea meu joc la seniori - acum vreo 15 ani - l-am avut observator pe regretatul Nicolae Cursaru, un om deosebit de la care aveai foarte multe de invatat. Nu pot uita ca in anul in care am facut primii pasi catre aceasta frumoasa activitate presedinte al CJA Prahova era parintele arbitrajului prahovean domnul doctor Emil Vlaiculescu. Despre dansul imi este foarte greu sa vorbesc, deoarece sunt prea sarace cuvintele pentru a putea defini un astfel de OM. Un OM in adevaratul sens al cuvantului, cum rar mai gasesti in ziua de azi.
Ar fi bine ca toti cei care vin acum la arbitraj sa cunoasca istoria comisiei din care fac parte, pentru ca numai asa pot stii cine au fost cei care au facut cinste arbitrajului si cine le-ar putea fi modele. Numai stiind cine ai fost, de unde ai plecat, iti poti face o analiza ca sa intelegi unde esti si catre ce poti sa tintesti.

Primul campionat judetean - Prahova, 1968 -1969
de Razvan Fratila

"În primul episod am prezentat cum a luat fiinţă prima şcoală judeţeană de arbitri de fotbal, precum şi numele arbitrilor prahoveni din lotul republican. Pentru a avea o imagine completă a efectivului de arbitri din cadrul regiunii Ploieşti, vom trece în revistă numele tuturor “cavalerilor fluierului” aflaţi în evidenţele Colegiului Regional la începutul anului 1968, de pe teritoriul actualului judeţ Prahova. Lista îi cuprindea pe: Cornel Anuş, Alexandru Avramescu, Remus Avramescu, Emil Bening, Ion Berechet, Ion Cârstea, Ion Chiriţă, Stelian Comănescu, Ion Cristescu, Ion Cristu, Nicolae Cursaru, Anton Damian, Grigore Doboş, Constantin Dragu, Nicolae Dumitrescu, Ştefan Frăţilă, Vasile Gligorescu, Constantin Ionescu, Petre Maliţa, Mihai Marinciu, Mihai Moraru, Nicolae Moroianu, Vasile Neacşu, Emil Păunescu, Constantin Săndulescu, Vasile Stamate, Mihai Vasiliu, dr. Emil Vlaiculescu (toţi din Ploieşti), Victor Ciobotaru, Gheorghe Comănescu, Gheorghe Grigorescu, Ştefan Mărgineanu (toţi din Câmpina). Aceştia erau cei care urmau să conducă meciurile ediţiei inaugurale a campionatului judeţean Prahova (1968/69).

Desigur că nu acesta era întreg fondul de arbitri pe care se baza nou înfiinţatul judeţ Prahova. Celor mai sus enumeraţi li se mai adăugau colegii de “breaslă” care oficiau jocurile din cadrul celor şase serii ale campionatelor raionale (Câmpina - două serii, Mizil, Ploieşti - două serii şi Teleajen) şi cele două serii ale campionatului municipal Ploieşti.

 La finalul ediţiei 1967/68 a campionatului regional Ploieşti, organizat pe două serii geografice de câte 12 echipe, au obţinut dreptul de a promova direct, în viitoarea Divizie C, următoarele grupări din judeţul nostru (în ordinea clasării finale): Prahova Ploieşti şi Petrolistul Boldeşti (din seria Est), Caraimanul Buşteni, I.R.A. Câmpina şi Carpaţi Sinaia (seria Vest). Cea dintâi ediţie a nou
înfiinţatului campionat judeţean urma să adune la start 14 echipe. Dintre ele, nu mai puţin de 10 proveneau din cele două serii ale campionatului interjudeţean (denumirea campionatului regional în primăvara anului 1968). Acestea erau: Carotajul Ploieşti, Chimistul Valea Călugărească, Electrica Câmpina, Feroemail Ploieşti, Petrolul Băicoi, Rafinăria Câmpina, Rafinăria Teleajen Ploieşti, Vagonul Ploieşti, Victoria Floreşti şi Viitorul Slănic. Celelalte patru locuri vacante urmau să fie ocupate în urma unui turneu de baraj la care au participat cele patru campioane raionale, cărora li se alătura şi campioana municipală. Acestea erau în ordine alfabetică: Avântul Măneciu, Geamul Scăeni, Neptun Câmpina, Olimpia UZUC Ploieşti şi Victoria Mizil. Câştigătoarea campionatului municipal, precum şi cea a campionatului raional Ploieşti, organizate pe câte două serii geografice, mai trecuseră prin “furcile caudine” ale altor meciuri de pre-baraj. Astfel, Olimpia UZUC Ploieşti devenise campioană municipală după o confruntare în trei “acte” (1-1, 1-1 şi 2-1) cu Petrolul Brazi, câştigătoarea celei de-a doua serii, în vreme ce, Geamul Scăeni ajunsese campioană raională dupa ce trecuse de Energia Pietroşani, care se impusese în cealaltă serie geografică. În urma celor cinci etape ale barajului desfăşurat în intervalul 22 iunie - 6 iulie 1968 pe arenele ploieştene “Dorobanţul” şi “Rafinăria” Teleajen, sistem fiecare cu fiecare, au promovat în ordine: Olimpia UZUC Ploieşti, Geamul Scăeni, Avântul Măneciu şi Neptun Câmpina.

Aşadar, ediţia inaugurală a nou înfiinţatului campionat judeţean Prahova putea să înceapă."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu