"Cine are dreptate si rabdare pentru acela vine si timpul" - Goethe

luni, 7 februarie 2011

Cornel Avram, dupa cantonamentul arbitrilor din Timis: “Am fost foarte multumit de baieti!”

Luna trecuta am postat cateva informatii despre cantonamentul arbitrilor timiseni, care s-a desfasurat la Garana, in judetul Caras-Severin, in perioada 23-29 ianuarie. De asemenea, v-am prezentat, in exclusivitate, si o serie de imagini de la pregatirea condusa de catre Cornel Avram. Am promis ca voi reveni cu detalii, asa ca am realizat un scurt interviu cu fostul asistent de prim esalon.

Spuneti-mi, va rog, de unde v-a venit ideea unui astfel de cantonament? Este ceva inedit pentru o comisie judeteana.

Idea o aveam de ceva timp, dar trebuia sa gasesc si posibilitatile necesare. Inainte arbitrii se formau din fosti sportivi, in general fotbalisti. Acum acestia se recruteaza dintre copii, iar unii dintre ei nu stiu nici pe strada sa mearga si fara o pregatire atenta si profesionista nu au cum sa creasca in valoare. In momentul cand am venit cu propunerea presedintele CJA, domnul Ioan Muresan, a aprobat-o imediat, acordandu-mi tot sprijinul.

Cati arbitri au participat si din ce loturi?

In total au fost 17. In ordinea categoriilor: Petre Gaspar (Liga 1), Catalin Botas, Raul Ghiciulescu, Calin Cimponieru (toti Liga 3), Lucian Baisan, Bogdan Chiorpec, Ovidiu Nimigean, Ioan Serban, Florian Mot, Caius Lazarescu, Ovidiu Semeniuc (Categoria I), Dinu Hotico, Claudiu Gaitin, Marius Talpos, Dragan Mihailovici, Robert Radu si Andrei Taran (Categoria a II-a). Ar mai fi dorit sa mearga si Patricia Samsudean, dar, din pacate, si-a luxat glezna cu o zi inainte de plecare.

In ce a constat pregatirea propriu-zisa? Povestiti-ne cum a decurs o zi la Garana.

Zilnic au  fost cate doua antrenamente fizice, fiecare avand o durata de 80 - 100 minute,  iar seara lectii teoretice, vizionari de DVD-uri cu tot felul de teme si discutii pe marginea acestora.

Programul unei zi decurgea astfel:

-          ora 8: micul dejun;
-          ora 10: primul antrenament fizic;
-          ora 13: pranzul;
-          ora 16: al doilea antrenament fizic;
-          ora 19: cina;
-          ora 19.30: pregatire teoretica, dupa care program de voie.

La finalul fiecarui antrenament eram asteptati cu ceai fierbinte, dupa care urma binemeritatul dus la fel de fierbinte.

Cum au raspuns baietii la acest “meniu”? Ati fost multumit de ei?

Absolut toti baietii s-au comportat exemplar, fara sa cracneasca. Le-am spus ca acum ma pot injura, dar, cu siguranta, mai tarziu imi vor multumi. Insa n-am auzit nicio injuratura. J Am fost multumit in totalitate de ei.

Cat a costat cantonamentul si cine a suportat cheluielile?

Fiecare si-a suportat costul cantonamentului in valoare de 350 lei (cazare, 3 mese/zi si  transport).

Ati fost incantati de conditiile oferite? Veti mai reveni aici?

Conditile au fost foarte bune - curat, mancarea excelenta, caldura. Sa fim sanatosi si sper sa continuam si cu al treilea cantonament in vara.

Ce urmeaza pentru arbitrii timiseni in aceasta perioada?

Continuarea pregatirii fizice si teoretice, meciuri amicale si “Cupa de Iarna” (in sala). Apoi vor sustine testele obligatorii inaintea inceperii returului, arbitrii divizionari conform programului CCA, iar ceilalti, daca vremea ne permite, pe 21 februarie (prima serie), 28 februarie (a doua serie) si 7 martie (a treia serie). Luna viitoare, pe data de 5, va debuta si campionatul judetean.
                                                                                                                       
Va multumesc pentru interviul acordat blogului “ScoalaDeArbitri” si va urez mult succes, dumneavoastra si colegilor din CJA Timis!

Si eu va multumesc!


Cornel Avram a oficiat in prima liga timp de sase ani si jumatate, in perioada 2000-2007. A incheiat activitatea la varsta de 41 ani, pentru “lipsa de perspectiva”, devenind conducator la o echipa de Liga 3. Pana in 2009 nu a putut fi observator federal, deoarece fratele sau era arbitru activ. De anul trecut face parte din Comisia Judeteana a Arbitrilor Timis, ocupandu-se de pregatirea fizica si teoretica a cavalerilor fluierului de aici.

Printre meciurile de referinta, la care a oficiat, se afla: Rapid - Alba Iulia (scor: 2-2, in urma caruia Rapidul a pierdut titlu de campioana), Brasov - Rapid (scor: 0-1, marcator: Ilies, min. 89) si Craiova - Brasov (scor: 0-2, oltenii retrogradand). 


PROFIL

Nume: Avram
Prenume: Cornel
Specializarea: Arbitru asistent

Data si locul nasterii: 18.01.1966, Vulcan / Hunedoara
Domiciliul: Timisoara
Familie: casatorit (sotia - Corina); are un baiat (Constantin)
Studii: Liceul
Ocupatia: Operator KD2
Locul de munca: SCRL Brasov, Sectia Timisoara ( CFR)

Anul in care a devenit arbitru: 1990
Anul obtinerii categoriei a II-a: 1991
Anul obtinerii categoriei I: 1993
Anul promovarii in Divizia C: 1994
Anul promovarii in Divizia B: 1997
Anul promovarii in Divizia A: 2000
Anul retragerii din activitate: 2007
Numar de jocuri arbitrate: 1428 (Divizia A - 42, Divizia B - 154,
Divizia C - 43, Cupa Romaniei - 16, meciuri amicale internationale - 23)

Anul in care a devenit observator: 2008
Numar de jocuri observate: 125

A jucat fotbal la: Olimpia Sinmihaiu German, EAT Timisoara,
Il Calcio Timisoara, Boavista Timisoara si Bayern Timisoara

Performante: Vicecamion national la  atletism in 1981

Hobby-uri: calculatorul si lectura


Vezi aici si aici imagini din cantonamentul de la Garana.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu